Jolene

Se spune că pe vremuri, o femeie a dat naștere unui copil destul de urât. Era foarte tristă din acestă cauză. Multă lume vorbea şi râdea pe la spatele ei. Femeia suferea enorm, plângea în fiecare seară..îşi iubea copilaşul atât de mult încât ar fi fost dispusă să renunţe la orice pentru ca acesta să semene cu un copil normal. Rugăciunile i-au fost ascultate şi intr-o bună zi o ursitoare a venit la ea:

-Voi face ca acest copil să fie cel mai frumos din lume, însă nu va cunoaşte niciodată vre-o limită, mereu va vrea totul, chiar şi ce nu-i aparţine, va avea puterea să controleze mintea şi sufletul oricui. Dacă îţi dai acordul, de azi înainte nimeni nu-ţi va mai batjocori copilul. Îl vei boteza Jolene.

Femeia, speriată şi fără să se gândească prea mult, acceptă, fără să ia în considerare toate vorbele ursitoarei.

Anii au trecut, copilul a crescut, acum era o femeie în toată firea. Era cea mai frumoasă fiinţă pe care o puteai vedea vreodată. Era inteligentă, şireată, lacomă..plină de pasiune şi înconjurată mereu de bărbaţi. Multe căsnicii s-au destrămat din cauza ei. Însă ei nu-i păsa. Atâta timp cât avea orice bărbat îşi dorea. Oamenii au continuat să vorbească. Majoritatea spuneau că e blestemată, iar dacă un bărbat s-ar fi uitat adânc în ochii ei şi-ar fi pierdut minţile.

Totul era după placul inimii ei, până când într-o zi când a cunoscut ce înseamnă cu adevărat iubirea. S-a îndrăgostit şi oricât ar fi încercat să-l seducă pe acel bărbat, nu venea la ea. El era însurat, dar cu toate că îşi iubea nevasta atât de mult, nu putea să se gândească decât la Jolene. Suferea în tăcere. O striga în somn şi plângea doar când îi rostea numele. Însă avea o voinţă atât de mare..sau poate dragostea faţă de soţie îl făcea să nu plece, să nu se lase prins în vraja ei. Nevasta lui era înnebunită. Ştia că nu poate concura cu Jolene, diferenţa dintre ele era mult prea mare. Dar rămânea blândă şi caldă în fiecare zi, rugându-se ca dimineaţa când se va trezi să mai fie lângă ea bărbatul.

În una din zile, s-a decis să o caute pe Jolene. Aceasta stătea tăcută în pragul casei.

-Jolene, eu nu te judec, spune-mi ce vrei, orice..dar lasă-l să rămână. Îl iubesc cum nu m-am iubit pe mine în toată viaţa. Tu poţi avea pe oricine, de ce el?  Pentru tine e doar un joc, iar el suferă în fiecare noapte şi te vrea. Te rog, nu-l lua. Ştii că te-ar alege pe tine, nu putem concura.

-Îl iubesc şi e tot ce vreau.

Iar apoi au râmas în tăcere amândouă câteva momente, când deodată sparge tăcerea o voce:

-Mă iubeşti şi mă vrei, dar ai putea avea atâţia. Am plâns ca un laş în fiecare noapte pentru tine, pentru că nu vroiam să te văd, pentru că nu vroiam să fiu prins în mintea ta. Şi uite că în final am cedat. Am cedat şi fizic şi psihic. Soţia mea e totul pentru mine, pe ea am ales-o pentru tot restul vieţii, iar această iubire e mult mai presus decât orice farmec de-al tău sau orice vrajă ai face. Eu am avut curajul să lupt cu tine. Şi m-am luptat destul, în fiecare noapte, în fiecare gând pe care mi l-ai trimis. Acum s-a sfârşit. Şi se pare că şi farmecul tău s-a sfârşit.

Soţia i-a sărit în braţe şi l-a sărutat cu cea mai mare dragoste din lume, iar în acel moment Jolene s-a ridicat şi a plecat în casă şi nimeni nu a mai auzit de ea. Lumea vorbeşte şi acum, mulţi spun că din cauza durerii a murit singură. Alţii spun că a făcut cunoştinţă cu adevărata dragoste şi a simţit şi ea cum e să fi părăsit, din acest motiv a renunţat la puterea ei de seducţie şi a fost ca şi cum n-ar fi existat. Vorbele rele zic că s-ar fi transformat înapoi în fiinţa urâtă care era şi a plecat noaptea în lume, să nu o mai vadă nimeni, să trăiască singură.

Eu spun că ea era doar…Jolene…cea care sucea minţile bărbaţilor. Şi nu putea fi la nesfârşit. Nimic nu e pentru totdeauna.

E noapte

         Ea atât de multă linişte în jurul meu. Şi întuneric..mult întuneric. Nici măcar lumina lunii nu poate pătrunde prin ferestre.  E o tăcere apăsătoare. Îmi doream să fi aici să mă ţi în braţe aşa cum doar tu obişnuieşti să o faci. În acel mod în care nimeni nu a mai făcut-o. Şi totuşi mă simt atât de bine doar gândindu-mă la tine. La mângăierile acelea pline de tandreţe şi la săruturile acelea apăsătoare pline de iubire. Alintă-mă cum doar tu ştii. Atinge-mă şi ai să simţi şi tu fericirea ce o simt şi eu. Iar dacă închid ochii, încă îţi pot simţi prezenţa, aici lângă mine. Dar nu aud nimic, nu văd nimic. Doar simt. Totul se întâmplă în subconştientul meu. Ştiu că eşti în patul tău şi dormi acum. Şi prin vis vi la mine, de aceea te simt. Ştiu asta sigur. Altfel nu îmi pot explica de ce te simt atât de aproape. Dacă nu scot niciun sunet, aproape că-ţi simt respiraţia pe pielea mea. Şi bătăile inimii care ţin ritmul cu propriile mele bătăi de inimă. Totul este atât de logic. Tu dormi, visezi, iar eu ştiu că eşti lângă mine. Sau poate nu dormi, şi doar gândul tău te trimite aici.

         Tăcerea nu renunţă să dispară, iar eu stau tăcută…scriu şi iar scriu… doar sunetul tastelor umple încăperea. Iar când ele se opresc, ajunge doar să-mi ţin răsuflarea, să închid ochii…şi te văd. Te văd pe tine zâmbind, te văd cum mă priveşti tăcut cu un licăre în ochii tăi diabolici care ştiu că nu-mi vor face nimic rău. De aceea mă las cuprinsă de sentimente tot mai profunde.. pentru că mi-ai demonstrat că merit asta. Am dreptul să te am aproape, am dreptul să fi al meu. Dar nu rezist prea mult aşa, iar tentaţia de a deschide ochii e din ce în ce mai mare..deşi nu vreau. Însă mi-e frică de atâta beznă, mi-e frică de orice e necunoscut. Iar când nu vezi nimic, necunoscutul e peste tot. Deschid încet ochii, dispari, şi îi închid la loc, dar nu te mai văd. Trebuie să mă concentrez pe chipul tău, pentru că simt nevoia să te văd prin preajmă. Vei apărea iar, ştiu..pentru că de fiecare dată funcţionează asta.

           Oraşul întreg  e adormit, doar eu stau şi aştept să vi. Caut să-mi ocup timpul cu altceva, doar că nu prea mă ajută cu nimic, totul mă trimite la tine. Soarta însăşi mă trimite la tine. Eşti ca un drog, iar eu sunt dependentă..şi te vreau din ce în ce mai mult. Ştiu că mâine vei veni iar. Şi atunci când stau cu tine nu mai visez la nimic.. Doar profit de drogul care mi-l oferi, îmi las mintea să plutească în voia întâmplării. Şi atunci, în acele clipe, timpul trece parcă ar fi împins de la spate. Şi din ce în ce mai repede. Asta e lucrul care-l urăsc când suntem împreună. Uneori chiar mă pot enerva. Aş dori să opresc timpul în loc, să te privesc o eternitate şi o oră, după care să las viaţa să-şi continue traseul.

        În fine, a trecut doar jumătate de oră şi aş putea continua aşa până la răsărit..dar prefer să stau pur şi simplu în pat şi să te regăsesc printre versuri.

Totul e un haos

   Stă singur prin întunericul ce-l înconjoară. E în camera lui. Singurul loc în care se simte cel mai confortabil și în siguranță. E atât de multă liniște încât își aude propriile gânduri ca și cum le-ar rosti cu voce tare. Vrea să schimbe ceva la viața lui. Ar vrea să-și schimbe inima, pentru că cea pe care o are acum e puțin defectă. Nu vrea să se deschidă în fața nimănui. La început îi plăcea, îl făcea special, iar viața pe care o ducea era exact cum și-ar fi putut-o imagina vreodată. Dar a devenit obositor, enervant. Nu-i mai place. Continuă totuși să le vadă, știind că niciuna nu va fi Ea.

   Multe aproape că-i ajung la inimă..majoritatea în pat. Însă după plecarea lor el rămânea la fel de pustiu ca înainte. E mult prea tânăr, fericirea care o arată tuturor pare perfectă, dar ajunge să fie iar singur în camera lui, își dă jos masca și devine neutru, nepăsător. Adoarme în tăcere fără niciun resentiment, fără niciun gând, ca și cum ele nu ar fi existat.  Sătul de această situație, acum se luptă cu propriul suflet. E atât de înnebunit, încât dacă ar putea, l-ar smulge din piept și l-ar da uneia dintre ele. E convins că oricare s-ar întoarce dacă el o cheamă și o roagă să rămână. Trebuie doar să aleagă una. Atât. Una singură e de ajuns pentru tot restul vieții. Doar că niciuna nu îl face să simtă ceva special, nu-i poate deschide inima.

   Tăcut în noapte, așteaptă să vină fata care va fi a lui pe veci, el e mult prea obosit să mai caute. Știe că Ea există, și o vrea, și o dorește la fel de mult cum își dorește viața. E sigur că Ea e singura care va ajunge la inima lui și va rămâne acolo mereu. Dar Ea nu vine..și poate nu vine niciodată. Ea e prea departe de această lume a lui. Poate se gândește la el, însă viața ei a fost mai simplă și nu concepe haosul în care trăiește el. Nici Ea nu își găsește locul lângă cineva, dar nici nu caută. La fel ca el, și Ea așteaptă. De aceea nu se vor întâlni niciodată. Un singul lucru va fi cert, se vor iubi în gând mereu, fără ca vre-unul din ei să știe.

Joc între ghilimele

      Lumea e jocul tău, iar tu eşti jucăria mea. Prin asta ne completăm. Ignor privirea invidiei, trăiesc doar prin jocul tău, cresc şi mă maturizez în el. Nu pot ieşi afară pentru că nu-mi place să-mi abandonez jucăriile. De aceea nu te pot lăsa nici pe tine. Diferenţa dintre acele mici jucării din cutie şi tu e că odată cu trecerea timpului tu nu te învecheşti, tu devi din ce în ce mai bun, mai nou. Iar eu mă adâncesc tot mai mult. Uneori mi-e teamă să nu uit să mă mai joc. Mă rog să ai puterea de a fi stâlpul de protecţie pentru lumea ta..şi scutul de apărare care va ţine alţi doritori de joacă la distanţă. În fond, tu eşti cel care dă viaţă jocului, cea mai importantă piesă. Ce farmec ar mai avea un joc fără jucăria care l-a creat? E ca şi cum ai vrea să sari coarda, dar nu ai coardă.

     Aici în această lume trăiesc fiecare sentiment mult mai întens.. bucurii, tristeţi, emoţii..toate mă pătrund mai adânc. Însă nu îmi displace. Mă simt bine chiar şi când plâng, pentru că ador să fiu singura care se poate juca în acest joc ce-l deţii tu. Ţine-mă puternică şi încrezătoare, pentru a mă putea juca în continuare la fel de bine. Nu mă lăsa să renunţ la această copilărie. Fă-mă dependentă de tine aşa cum sunt de muzică. Ca atunci când ploaia va veni, să mă faci să dansez şi să zâmbesc..şi să continui jocul.

True

Nu lua niciodată decizii când eşti nervos şi nu fă promisiuni când eşti fericit!

Poveste adevărată

     S-au cunoscut din întâmplare. Au decis să fie împreună, chiar de nu ştiau nimic unul despre celălalt. La început a fost puţin cam ciudată relaţia,  dar cum timpul trecea au început să se cunoască mai bine, să îşi dorească să se vadă din ce în ce mai mult. Totul s-a întâmplat în timpul verii. Şi-au format aceeaşi gaşcă de prieteni şi obişnuiau ca toate lucrurile să le facă împreună. Fiind încă doi copii, abia cunoşteau ce e aia iubire.. Amândoi fără alte relaţii în spate. Se certau destul de des, din lucruri mărunte, aproape nesemnificative. Dar cearta nu dura mai mult de 5 minute şi iar erau împreună.Luna mereu era de partea lor, îi veghea şi le făcea drum spre un joc al iubirii mult dorit de amândoi. Multă lume îi invidia, dar ei şi-au creat o lume a lor în care poveştile nu au sfârşit. Ea locuia în alt oraş, iar la sfârşitul verii a trebuit să plece. Mare a fost durerea în acele clipe, niciunul nu vroia să îşi ia rămas bun. Luna era martora promisiunilor că vor păstra legătura şi că această relaţie nu se termina acolo. Însă nu a fost să fie aşa. Nu după mult timp de la plecarea ei, au început neînţelegerile, tot mai multe certuri, tot mai multă neîncredere. Şi cel mai bun lucru a fost să ia o pauză. Pauză care a durat ani buni. Chiar de se mai întâlneau în vacanţe, stăteau împreună pentru că aveau acelaşi cerc de prieteni, nu mai era nicio atracţie între ei.

    În tot acest timp, el a hâtărât să nu se mai îndrăgostească niciodată. A început să iasă cu băieţii mai mari, umbla prin cluburi. Se îmbăta şi se distra cu alte fete. Nu îi păsa. Totul era o distracţie pentru el. Cu gaşca din liceu au fost la mare.. Se simţea atât de bine în noua lui lume, încât nu vroia să schimbe nimic. Fetele roiau în jurul lui, făceau compromisuri pentru el, el profita de fiecare ocazie. Avea limite, doar că întotdeauna găsea câte una pe gustul lui, întotdeauna alta. La întoarcere, vara era pe terminate. Prin jurul fetei pe care a iubit-o era plictiseală mare, aşa că aştepta semptembrie, să înceapă şcoala. Timpul trecea ca vântul, şcoala a început şi au început iar şi nebuniile. Nu stătea locului o clipă. Mereu era cu prietenii la fete, la agăţat. Ducea viaţă uşoară, fără complicaţii, fără iubită care să-i pună limite. A încercat multe lucruri noi. Aduna experienţă de viaţă la fiecare pas pe care îl făcea.

     Fata, a încercat să aibă şi alte relaţii.. Căuta în fiecare persoană, acea iubire pe care cândva a pierdut-o, poate din prostie. Cei ce erau lângă ea nu ştiau s-o ţină. Mereu se plictisea. Mereu se ruga să se îndrăgostească. Doar că în acelaşi timp refuza să-şi deschidă sufletul, să lase pe altul să facă parte din basmul ei în care trăia, singură.

   S-a terminat liceul şi ea s-a întors în oraş, unde vechea gaşcă de prieteni o aştepta. Printre ei era şi el, dar prea multe nu erau de zis. Vorbeau, glumeau, dar se limitau la asta. Ieşeau prin cluburi, el se distra cu altele, ea simţea că o doare, dar nu putea spune ce anume. Nu înţelegea de ce. Încerca să ascundă acest lucru, să se distreze şi ea cu alţii. În acelaşi timp şi lui îi era greu să o vadă aşa. Dar nici unul nu spunea un cuvânt. Au trecut lunile aşa, nici urmă de împăcare sau apropiere. Nimeni nu bănuia că ar exista măcar o posibilă împăcare. Dar au început să vorbească mai des, să se vadă doar ei doi, să discute despre ceea ce îi măcina pe fiecare. Şi-au dat seama că încă se iubesc, că ceva îi aduce împreună, şi s-au decis să încerce din nou.

   Într-o seară de iarnă, doi copii stăteau ţinându-se de mână în faţa casei, povestind despre pauza pe care au luat-o în urmă cu câţiva ani şi despre noul început al poveştii pe care s-au hotărât să îl scrie împreună. Anii au trecut în zbor, s-au cuminţit amândoi.. ajunşi acum la maturitate, au realizat că nu mai e un joc copilăresc şi că iubirea lor e mai presus decât au putut gândi vreodată. Iar luna, luna mereu le va veghea iubirea, aşa cum a făcut-o şi înainte.

   Fiercare basm are un adevăr. Fiecare poveste are un sfărşit. Această poveste şi-a găsit sfârşitul printre îngeri, cu copii şi nepoţi rămaşi în urmă, care să le plângă urmele şi care să ducă povestea mai departe.

Cine se gândea?

    Acum ceva timp, o persoană îmi spunea că ce e în trecut e bine să rămână acolo. De multe ori am folosit şi eu afirmaţia asta. Însă a venit momentul  să privesc în urmă, să încerc să-mi amintesc tot ce era acolo. Erau doi copii care se jucau de-a iubirea. Se certau din orice prostie şi se împăcau la fel de repede. Pierdeau nopţile pe afară, povestind tot ce le trece prin minte. Nu ştiu dacă a fost adevărată iubire, dar sentimentul era plăcut. Însă aceşti copii au avut nevoie să crească, să schimbe jocul. Cumva, destinul i-a despărţit. În ciuda tuturor lucrurilor, au rămas prieteni, iar mai târziu făceau parte din aceeaşi gaşcă. Timpul trecea în grabă, şi tot cu aceeaşi grabă se întâmplau lucrurile. Fiecare era cu propria lui viaţă, preocupaţi cu propriul drum pe care îl aveau de găsit. Cine s-ar fi aşteptat ca aceste drumuri să se întâlnească din nou. Şi cine poate ştii distanţa drumului format din cele două. .. Iar acum, vorbind doar în numele meu, dacă ar fi să dau timpul înapoi cu câteva săptămâni, aş face aceeaşi alegere. Acum, când am crescut deja şi am realizat că nu mai e acelaşi joc ca acum câţiva ani, totul e diferit. Poate că lucrurile care s-au întâmplat în această lungă pauză au trebuit să se întâmple, ca mai apoi să fim pregătiţi pentru ce urmează.  Ştiam că lipseşte ceva din viaţa mea, dar se pare că sunt pe punctul de a afla ce. În tot acest timp am iubit şi alte persoane, dar nu eram îndrăgostită. Sentimentul e nou, iar eu nu ştiu cum să mă comport. Poate că sună ciudat.. dar de ce să-mi ascund sentimentele? Doar oamenii laşi fac asta. M-am săturat să-mi modelez alegerile după starea vremii.. Cine ştie ce va fi de data aceasta. Dar să lăsăm lucrurile aşa cum sunt, cum vin ele de la sine şi să-i dăm inimii ce vrea. Asta e tot ce putem face. Până la urmă, singurul lucru rău cu iubirea e să nu o ai. Noi ne-am ales drumul, destinul decide următoarea mişcare.

Se spune că lupul nu-şi schimbă năravul, dar unele lucruri chiar se schimbă. Drumul pe care l-ai ales poate deveni o călătorie mult prea plăcută.

-Gossip Girl

Ce e iubirea?

     Ce e iubirea? Cine poate ştii răspunsul la o întrebare aşa scurtă? Poate că un om de ştiinţă mi-ar da un răspuns..filosofic. Poate că acel răspuns îl am şi eu deja undeva pierdut în minte.. Dar nu este exact ce eu caut.
     Ceea ce nu pot eu înţelege este de ce ne îndrăgostim aiurea? De ce persoana iubită are la rândul ei o altă persoană iubită? De ce azi iubim, dar mâine nu ne mai pasă? Oare se pot numi toate astea IUBIRE? Oamenii se obişnuiesc unii cu alţii, ajung să facă din ce in ce mai multe lucruri împreună, şi atunci este logic să li se pară greu să mai fie singuri…mai ales daca s-au obişnuit şi cu modul de gândire al celuilalt. Dar chiar este oare asta iubirea? Ar trebui sa fie ceva mult mai profund… Ceva care să vină din interior, ceva invizibil..
     E frumos să fi îndrăgostit.. Să râzi, să visezi, să săruţi, să plângi..Da, e frumos să plângi.. E frumos să suferi.. Poate vei spune că sunt nebună, dar asta e părerea mea.. Toate acestea fac parte din viaţa umană.. Totul mi se pare ceva normal. Gândeşte-te cum ar fi dacă totul ar consta doar în bucurie, zâmbet şi joacă? Cât de plictisitor şi lipsit de viaţă sună. Aşa, mai verşi o lacrimă, mai de bucurie, mai de tristeţe.. Mai e cum e.. Există acţiune, totul e cu un scop. Azi eşti iubit, mâine rămâi singur.. te doare, plângi, asculţi melodii care-ţi adâncesc rana, dar de asta ai nevoie în acel moment. Timpul le vindecă pe toate.. Ajungi să fi iar fericit, să răzi, să iubeşti şi să fi iubit. Şi iar apare sentimentul despre care vorbeam mai sus, IUBIREA. Ştii că eşti indrăgostit, că eşti fericit, că nu vrei să te desparţi de ea niciodată..Dar nu ştii de ce. De ce? Pentru că nu ai cum să ştii. Oricâte cuvinte ai căuta şi cu oricâte sentimente ai compara, nu poţi compune o definiţie exactă.
      În fond, nici nu ştiu de ce-mi bat capul să aflu.. poate o fi de vina insomnia care ma ţine trează în fiecare noapte. Mă uit cum colega mea doarme liniştită lângă mine. Oare ea o fi îndrăgostită cu adevărat? Ştii, aş putea să o trezesc şi să o întreb, dar nu cred că ar avea vre-un rost. Şi desigur, întrebarea mai poate aştepta şi zorii de zi.
     Atâtea gânduri imi trec prin minte, majoritatea nici nu le iau în seamă.. Somnul începe să-şi facă simţită prezenţa, aşa..încet încet. Deci asta înseamnă că insomnia mea m-a cam părăsit de această dată. Aşa că voi pune capul pe pernă şi sunt sigură că voi avea un somn liniştit şi destul de lung. Ştiu că cineva, oriunde ar fi, se gândeşte la mine. Cel puţin asta îmi place să cred. Fiecare, oricum ar fi, bun sau rău, tot merită gândurile unei persoane. Sper că măcar atâta bunătate mai există în această lume. :)

We could all use a little hope, you know? The feeling that everything is gonna be ok, and that someone is there to make sure of that.

-One Tree Hill

J.K.Rowling:

“Dacă vrei să cunoști un om cu adevărat, privește cum îi tratează pe cei inferiori, nu pe cei egali cu el.

Dacă eram…

Dacă eram un anotimp… eram vara.

Dacă eram o lună… eram februarie.

Dacă eram o zi a sătămânii… eram vineri.

Dacă eram o parte a zilei… eram noaptea.

Dacă eram o virtute… eram zâmbetul.

Dacă eram o planetă… eram Jupiter.

Dacă eram un lichid… eram o lacrimă.

Dacă eram o stare a vremii… eram o ploaie de vară.

Dacă eram un instrument… eram o chitară.

Dacă eram un sentiment… eram bucuria.

Dacă eram un gest… eram o îmbrăţişare caldă.

Dacă eram un sunet… eram un suspin.

Dacă eram un cântec… eram o melodie de dragoste.

Dacă eram un simbol… eram Ying şi Yang.

Dacă eram un oraş… eram Veneţia.

Dacă eram un gust… eram dulce.

Dacă eram o aromă… eram aroma dimineţii.

Dacă eram o culoare… eram roşu.

Dacă eram o parte a corpului… eram ochii.

Dacă eram un drog… eram muzica.

Dacă eram un accesoriu… eram un medalion.

Dacă eram o materie… eram româna.

Dacă eram un personaj din desene animate… eram Sandy Belle.

Dacă eram o formă… eram o sferă.

Dacă eram un număr… eram 7.

Dacă eram o maşină… eram maşina timpului.

Dacă eram o haină… eram un tricou.

Dacă eram un animal… eram o pisică.

Dacă eram o jucarie… eram un ursuleţ de pluş.

Dacă eram o floare… eram un trandafir.